Felicitări, Timea!
Ea este Timea, iat-o la festivitatea de absolvire a facultății de Asistență Socială. Când a venit la asociație, după ce a trăit într-o familie de asistenți maternali, avea 18 ani și era în clasa a Xi-a. Avea experiență cu atitudinea rasistă a celor din jur, cu neîncrederea și discreditarea.
La asociație, după ce a intrat în programul nostru, a urmat o perioadă în care a avut nevoie să-și vindece rănile și să găsească modul în care să meargă mai departe. Și l-a găsit: a terminat liceul, a luat examenul de intrare la facultate și în vacanțe a lucrat ca ospătăriță, secretară, agent de curățenie, a dat o mână de ajutor la asociație, a mers în stagii la alte comunități Emmaus, a învățat franceza, a făcut voluntariat acolo unde a simțit că are ceva de dat.
Sensibilă, atentă, bun observator și prieten de nădejde, Timea și-a descoperit pasiunea călătoriilor, după cum spune chiar ea: I haven’t been everywhere, but it’s on my list (N-am fost peste tot, dar e pe listă.)Astăzi, are în față sesiunea și susținerea licenței. Apoi planurile pentru master. Apoi alte planuri și alte visuri.
Vânt bun, Timea! Suntem mândri de tine!