Integrarea profesională și formarea
Tinerii găzduiți de asociație beneficiază și de un loc de muncă de inserție, în baza unui contract individual de muncă. Asociația dispune de două magazine de obiecte second-hand în cadrul cărora lucrează tinerii.
Tinerii lucrează în cadrul asociației în medie 2-3 ani (sau chiar în mod nelimitat în cazul unor dizabilități care îngreunează găsirea unui alt loc de muncă). După ce, atât echipa de inserție, cât și tânărul considera că acesta a dobândit competențele necesare și poate lucra într-un mediu obișnuit, el este ajutat să-și găsească un loc de muncă în oraș (CV, simulări de interviuri, recomandări după caz).
Din anul 2021, toți tinerii asociației de mai puțin de 25 ani beneficiază și de ședințe de pregătire la viață profesională asigurate de Asociația "Centrul de Cercetare și Formare" a Universității de Nord Baia Mare în cadrul proiectului « Viitor la cheie ».

Ce fel de muncă?
Programul de lucru este de luni până vineri, de la ora 9 la ora 17. Sarcinile se organizează în baza unui program săptămânal, discutat în fiecare zi de luni în cadrul unei ședințe care adună atât pe echipa educativă și pe cea de inserție profesională cât și pe tineri. Sarcinile sunt repartizate și adaptate în funcție de fiecare angajat în inserție :
- Sortarea mărfurilor (veselă, jucării, bibelouri etc.), testare după caz, trecerea pe recepții, stabilirea prețului
- Asamblarea/repararea mobilei
- Repararea bicicletelor
- Organizarea în depozit
- Aranjarea mărfurilor pe rafturi
- Curățenia în magazine
- Consilierea clienților
- Vânzarea (și la casa de marcat)
- Livrarea la domiciliul clienților
- Pregătirea mesei de prânz pentru toți

Care sunt competențele dobândite ?
Ne dorim ca tinerii să dobândească competențele profesionale de bază, pe care le vor putea folosi ulterior în alte locuri de muncă :
- Punctualitate, privind ora de sosire la lucru și respectarea pauzelor
- Igiena și îmbrăcămintea corespunzătoare, inclusiv respectarea echipamentului de protecție
- Seriozitate : îndeplinirea cu grijă a sarcinilor
- Responsabilizare : capacitatea de a-și asuma o sarcină și de a ne anunța în caz de dificultate
- Folosirea corectă a telefonului : telefonul personal este folosit numai în pauze
- Comportament adecvat cu colegii, responsabilii, clienții : tinerii sunt în contact zilnic cu clienții care trec pragul magazinului, cu care trebuie să interacționeze într-un mod cât mai corect (politețe, norme de conviețuire), astfel magazinele sunt cu adevărat un loc de integrare
- Munca în echipă, în vederea îndeplinirii unor sarcini comune
- Spiritul de inițiativă, în funcție de potențialul fiecăruia.

Echipa de inserție profesională
Sub coordonarea directorului asociației, fiecare membru al echipei de inserție profesională are în grijă între 2 și 4 tineri, astfel :
-2 manageri de magazine (câte unul pentru fiecare magazin) supervizează activitatea tinerilor cu privire la vânzare, aprovizionare, aranjarea mărfurilor, inclusiv curățenia magazinului (câte 3-4 tineri în fiecare magazin)
-1 persoană pe schimb (lucrător social sau voluntar) este însărcinată cu sortarea mărfii împreună cu 2- 3 tineri
-1 bucătăreasă gătește masa de prânz împreună cu 2 tineri
-1 responsabil de depozit lucrează cu 2-3 tineri la asamblarea/repararea mobilei, respectiv a bicicletelor, aranjează marfa în depozit
-1 șofer asigură livrările către clienți, împreună cu 2 tineri, aprovizionează magazine cu marfă, efectuează donații la familii nevoiașe și primește donații de la persoane fizice sau firme.

Formarea
In paralel cu dobândirea competențelor profesionale generale; tinerii beneficiază de formare profesională, sub diferite modalități.
01
Formare la locul de muncă
Fiecare membru al echipei de inserție profesională este însărcinat cu formarea tinerilor la locul de muncă, în funcție de specificul activității. Organizăm și întâlniri periodice de formare.
02
Permisul de conducere si alte cursuri de calificare
În funcție de competențe și de proiectul profesional al fiecăruia, asociația propune un sprijin financiar și moral în vederea înscrierii la școala de șoferi, la cursuri de calificare sau la un program de ucenicie.
03
Stagii de pregătire / schimburi de experiență
Asociația noastră este membră a mișcării internaționale Emmaus, care aduce împreună peste 425 asociații din peste 41 țări. Astfel, tinerii pot merge la schimburi de experiență în Elveția (La Chaux de Fonds), Italia (Villafranca), Franța (Etang sur Arroux, Montceau les Mines, Rédéné, Alençon, etc.), pe o durată de câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de gradul său de autonomie, dar și de proiectul profesional al fiecăruia. Aceste schimburi de experiență sunt totodată o experiență de viață, cu descoperirea unei culturi diferite, unei limbi diferite și a unui colectiv diferit.